Sunt orhidee care au un aspect de-a dreptul terifiant… ar putea sa-ți provoace cosmaruri dacă Steven Spillberg le-ar distribui într-un film horror. Cele mai multe fac parte din genul Dracula și chiar au nume pe măsură Dracula vampira de exemplu.

Dar despre ele am scris într-un articol anterior…

Acum la sfîrșitul acestui an, sunt două evenimente care ne inundă pe canalele media și din păcate orhideele sunt implicate, fără voia lor:

Aniversarea decolării vampirilor nostri de pe acoperisul CC și înmormîntarea vampirului de la Phenian…

Ei bine aceștia, după ce au terorizat milioane de oameni au dat iama și în lumea splendidă a orhideelor.

Iată ce scrie cineva chiar aici pe wordpress.com:

”Ar fi putut avea orhidee (adică Ceaușeasca), dar nu erau în serele noastre pe atunci. De fapt, nici nu avea nevoie de orhidee, pentru că ea însăşi era o orhidee! Serios. Prin 1986, familia Ceauşescu a vizitat Singapore. În cadrul vizitei, Elena Ceauşescu a fost invitată la Grădina Botanică, un loc deosebit, întins pe aproape 47 de hectare, cu o grădină cu aproximativ 2.000 de orhidee, diferite specii. În momentul vizitei, în această grădină exista o orhidee-experiment, tocmai fusese creat soiul. Ca un gest de protocol, conducerea grădinii a botezat unul din «hibrizii de orhidee clasa VIP» cu numele Elenei Ceau­şescu!”.

Este chiar așa: există un hibrid cu numele acesta, doar că ea, adică ceușeasca nu a fost o orhidee și săraca orhidee nu are nici o vină că i s-a dat numele unui tiran…

Am întîlnit un șofer de tir, care a păzit sera de la Snagov a cuplului Ceaușescu unde erau și orhidee. Dar ce mai contează…Unde-i ea și unde-i sera? Ar trebui să o întrebăm pe Vanessa, vrăjitoarea, dar e în arest. Și oricum răspunsul ar fi prea scump…

Să ne luăm însă zborul spre Phenian, unde oamenii bocesc a doua generație de dictatori din specia KIM. Pe kim jong il.

Tăticu a fost kim il sung și o orhidee se cheamă KIMILSUNGIA. Că și el vizita prin lume și în 1968 a fost la fratele Sukarno, în Indonezia și s-au plimbat prin Grădina botanică din Bogor. Acolo lui kim il sung i-a plăcut un Dendrobium. Sukarno, fericit că are ocazia, i-a dat denimirea de KIMILSUNGIA.

Și s- a împînzit țara cu panouri pe care erau pictate ”nefericitele” orchidee la picioarele fericitului dictator. Dar, pînă la urmă, mor și dictatorii. Cineva trebuie să le preia calea, un fiu, dacă se poate.

De exemplu kim jong il… Asta a dat iama într-o altă familie de flori: Begonia. A apărut hibridul KIMJONGILIA. O altă floare splendidă năpăstuită cu nume de diavol, dar înregistrată ca atare de forurile internaționale horticole..

Ce să-i faci? Nu poți aștepta ca florile să plîngă și complicii care au contribuit la cultul personalității unor dictatori să se căiască…

Una peste alta, orhideele privesc cu mirare cum la noi oamenii se bat pe tigăi ieftine în supermarketuri (ce vor frige în ele?) iar în Koreea de nord , cum după o repriză de bocete se duc să mai ia o gură de iarbă proaspătă, lăsată la baza panoului cu orhidee și begonii Kimilsungia și Kimjongilia.

Cine știe ce plantă va mai fi nenorocită pe viitor de  nepotul iluminat al iluminatului bunic…

Că de! Și nepoții devin tătici, după ce  fiii au  devinit tătici, nu simpli tătici ci chiar al unei națiuni…. Și tătici din ăștia se găsesc greu, așa că trebe’ respectați…

Cînd auzim de Hawai, gîndul ne duce la o călătorie de vis pe o insulă însorită, unde eşti întîmpinat la aeroport sau într-un port , de fete frumoase, care poartă ghirlande de flori şi dansînd, îţi dăruiesc o ghirlandă şi ţie. Ţi-o pun în jurul gîtului şi devii oaspetele lor primit cu bucurie… Lei se cheamă  pe limba lor aceste ghirlande. De cele mai multe ori sunt înşirate orhidee: vanda, dendrobium, phalaenopsis… Toate florile provin de la cultivatorii din Hawai, unde clima este foarte propice pentru creşterea lor. Arhipelagul este un paradis din acest punct de vedere. Nu e nevoie de sere, de instalaţii costisitoare…

Orchideele se cultivă în Hawai cum erau nu de mult cultivat în Ţara Bîrsei cartoful. În Hawai o ghirlandă pentru nuntă, cu 600 de flori de orhidee, împachetată special şi trimisă cu poşta rapidă, undeva în Statele Unite costă vreo 25 de dolari. La noi un kilogram de cartofi se apropie la 2 dolari pe taraba de la piaţă, că nu mai sunt din Ţara Bîrsei, ci din Austria, în cel mai fericit caz, că nici în Ungaria nu prea mai sunt cartofi…

Dar să revenim în Hawai şi la orhidee… De fapt Insulele au devenit un paradis al orhideelor datorită faptului că s-a investit enorm în fermele de cultivare a speciilor şi hibrizilor, aduşi pentru a dezvolta o afacere rentabilă, bazată pe flori, romantism, farmec, ospitalitate, dragoste…  În 1929 ziua de 1 Mai a fost decretată Ziua Lei, cu sloganul „May Day is Lei Day”, ca fiind sărbătoare naţională. La ei acest slogan este valabil şi acum. La noi „ Proletari din toate …alea „ a căzut. Pe lînga toate astea mai avem şi grija cartofilor…

Adevăratele „Okika o Hawai’I” de fapt sunt trei specii cu totul… Atît de protejate că autorităţile te pot condamna la puşcărie severă dacă te prind că … ai încercat mai mult decît să faci o fotografie, de multe şi aceea cu autorizaţie…

Liparis hawaiensis este cea mai frecventă specie. Creşte pe toate insulele, mai puţin pe Lana. Localnicii o numesc Aapu pa’i niu a hina. Din păcate nu am reuşit să aflu ce înseamnă… La noi are o rudă: Liparis loeselii. Băştinaşii din Carpaţi nu i-au dat nici un nume că nici n-au băgat-o în seamă. Dar e mai bine aşa, că măcar e lăsată în pace…

O altă orhidee se numeşte Ke kino o kanaloa  (Anoectochilus sandwicensis). Este plantă superbă, care poate face pînă la 30 de flori pe o tijă. Denumirea ei în latină este legată de faptul că initial Insulele Hawai s-au nimit Sandwich. Această denumirea initială a fost dată de James Cook, finanţat în călătoriile sale de John Montagu, conte de Sandwich. Din păcate, pentru noi numele acestui conte este mai mult legat de gunoaiele triunghiulare semicomestibile care se vînd la orice benzinărie, nicidecum de orhidee sau de finanţarea unor descoperiri geografice, care au schimbat în secolul 18. harta globului.

A treia orhidee nativă hawaiana este tot o rudă a unor specii de pe la noi: Platanthera holochila adică în hawaiană Puahala a kane. Este extrem de rară. Se poate găsi doar pe insulele Maui, Kau’i and Moloka’i. Ale noastre “rude”sunt  P. bifolia şi P. chlorantha. Şi ele sunt pe cale de dispariţie în multe zone din ţară… Dar nu le putem apăra că nu avem cum, iar mascaţii se ocupă de altele… Ca de exemplu de pachetele de tigări din oala de sarmale…
Deci în Hawai te întîmpină cu un Lei, ghirlanda din orhidee, oferite, la noi tot cu lei, mai mulţi, dar care trebuie daţi „la găleată“… Și găleata și lei din plastic. Frumos progres!

Suntem revoltaţi că nu ne vor în Schengen, că nu ne bagă „marea Europă” în seamă, aşa cum credem noi că merităm. Că nu vin milioane de turişti să ne „invadeze”, aducînd cu ei milioane de euroi…

Acum cîteva zile, datorita  unui timbru; am descopeit o ţară europeană de care eu n-am auzit şi cred că 99% dintre europeni (inclusiv români) n-au auzit. Poate că e din cauză că e prea puţin scandal pe acolo… Spectacolul e altul, al naturii şi al locuitorilor care înfruntă în această perioadă noaptea polară, tundra şi taigaua. E o ţară cît o dată şi jumătate Polonia şi de 15 ori cît România. Focurile de armă nu sunt trase în stradă ci mai de grabă pentru a vîna vreun iepure polar…

Aţi auzit de KOMI ? Este o republică desprinsă din Uniunea Sovietică.

Are 416.000 de kilometri patraţi şi puţin peste 1 milion de locuitori. Un sfert dintre locuitori sunt băştinaşi Komi, iar „restul” de 75% sunt ruşi şi ucraineni, urmaşi ai deportaţilor din perioada stalinistă a „arhipelagului gulag”. Pe teritoriul ei se află Parcul natural Yugyd Va National Park, al treilea a ca suprafaţă de pe lista UNESCO a Moştenirii Mondiale Naturale.

Naţiunea Komi face parte din familia Fino-Ugrică şi este pe Lista Roşie a etniilor europene ameninţate cu dispariţia.

O băştinaşă Komi, Lyudmila Teteriuk, cercetatoare  a Institului Biologic din Syktyvkar, capitala republicii, se ocupă de protecţia celor 25 de specii de orhidee autohtone, din care 14 sunt cuprinse în Cartea Roşie a speciilor protejate la nivel mondial:

Calypso bulbosa (L.) Oakes

Cypripedium calceolus L.

Cypripedium guttatum Sw.

Dactylorhiza baltica (Klinge) Orlova

Dactylorhiza cruenta (О. F. Muell.) Soo

Dactylorhiza incarnata (L.) Soo

Dactylorhiza traunsteineri (Saut.) Soo

Epipactis atrorubens (Hoffm. ex Bernh.) Bess.

Epipactis helleborine (L.) Crantz

Epipactis palustris (L.) Crantz

Epipogium aphyllum Sw.

Hammarbya paludosa (L.) O.Kuntze

Leucorchis albida (L.) E.Mey.

Malaxis monophyllos (L.) Sw.

Se pare ca acei puţini oameni din Komi (2,5/km2) chiar fac ceva pentru naţiunea şi natura lor…

După ce am aflat toate acestea, ar trebui să ne întrebăm:

Oare ne trebuie şi nouă o noapte polară astfel ca şi la noi gîndirea să ia un curs normal?

Că de auroră boreală nu vom avea noroc… Poate de eclipse de soare din în cînd…ca acuma…

Cînd aveam vreo 8 – 9 ani, vara, părinţii mă duceau la ţară, la o familie prietenă, pentru a scăpa măcar vreo două săptămîni de praful infernal pe care îl scuipa peste oraşul Turda unul din „bijuteriile” economiei româneşti: fabrica de ciment. Mii de oameni lucrau acolo şi erau destul de bine plătiţi, dar tot oraşul era îngropat într-un praf care rodea acoperişul caselor, dar şi plămînii locuitorilor.

La ţară era bine, dimineţa te trezea cocoşul, care se urca pe gard şi făcea un tărăboi infernal, anunţînd răsăritul soarelui. Gazda dădea de mîncare la vaci, la porci, la păsări, ne dădea şi nouă pînă la urmă o cană cu lapte şi o felie de pită de casă cu untură şi o ceapă roşie tăiată în patru.

Pe urmă ne punea în braţe cîte un sac de pînză şi ne trimitea pe păşunea comunală de pe malul Mureşului, ca să adunăm fulgi de gîscă pentru perne şi dune. Acolo erau mii de gîşte şi de raţe, care erau crescute în „sălbăticie” toată vara, păzite de 3 gîscari ai satului.

Două lucruri erau de reţinut, tot timpul cît adunam fulgii de gîscă:

Gîsca pişcă, dar raţa nu împunge…

Expresia asta cu „raţa nu împunge” mi-a rămas o enigmă pînă de curînd… Cînd mi-am dat seama că una e să îţi aperi teritoriul şi alta este doar să te „bălăngăni”, profitînd de o păşune, pe care a dat-o Dumnezeu ca să poţi ciuguli pe ea o rîmă, un peştişor, un fir de iarbă, ceva care să-ţi îngraşe ficatul…

Gîsca pişcă, dar raţa nu împunge…

Din păcate au cam dispărut gîştele şi au rămas mai mult raţele.

Disperant e că pe lîngă faptul că măcăne tot timpul, îşi îngraşă ficatul, ciugulind te miri ce din băltoace. Şi s-au apucat şi să împungă…

Ce  au raţele cu orhideele? Orhideele rămîn orhidee, iar oamenii devin raţe…

În Parcul Naţional Piatra Craiului sunt 44 de specii de orhidee. În Parcul National Porţile de Fier sunt 54 de specii. Sunt doar două exemple… Dar asta nu are importanţă. Că atît de importante sunt alte probleme…Cum ar fi, de exemplu, să ne îngrăsăm ficatul… Să ne facem vile în Parcurile Naţionale sau în alte zone protejate. Sau să distrugem Delta… şi să ne facem acolo „stabilimente” de 5 stele de unde să iasă profit, ca orice raţă… care se respectă. Cu iaht şi alte alea…

Nu ne interesează să dezvoltăm cu adevărat un turism pentru care avem resurse. Ne interesează ceva bun pentru noi…

Nu ne interesează să dezvoltăm cu adevărat un turism pentru care avem resurse. Ne interesează ceva bun pentru noi…oare!

http://www.medicina-familiei.ro/arhiva-articole/66-arhiva-articole/245-apa-de-vilcele.html

Bálványos  şi Malnaş, Borsec, cîte o mai fi… nimeni nu le stie nimeni socoteala…

http://amfostacolo.ro/romania-pareri,15/borsec,92,1257/turist-in-zona-borsec-balvanyos,6286/impresii-sejur-si-fotografii-vacanta__10624.htm

http://www.tratamentbalnear.ro/balvanyos

Poate vine cineva… pune mîna pe ele. Atenţie! că vin raţele..

Dar raţa nu împunge şi nu lasă fulgi… îşi îngraşă doar ficatul.

Nu împunge, stă cuminte. Nu cîntă pe gard, nu te pişcă, dar te împunge… încet şi cu răbdare şi pe la „spate”…

Nu o intresează  cocoşul de pe gard, care trebuie să aibă grijă de o ciurdă de găini, nici de gîscari…

În Marea Egee, sunt o grămadă de insule care au fost risipite ca nişte fulgi de gîscă. O fi poate, chiar bucăţi din ficatul lui Prometeu. Pe care l-au ciopîrţit vulturii, nu raţele carpatine, cît timp el era înlănţuit de o stîncă. Şi stînca nu era din Carpaţi…

Pe toate acele insule nu se află mare lucru de văzut… Dar în primăvară înfloresc orhideele autohtone şi insulele sunt invadate de mii de turiştii care doresc să le vadă, să le fotografieze, să se bucure de noi descoperiri. Literatura despre orhideele din Rodos, Creta , Lesbos este abundentă în media de specialitate germană de exemplu. Se „adună” fiecare plantă în arhiva AHO (Arbeitskreis Heimische Orchideen), cu poze şi descrieri, ca un fulg de gîscă de colecţie pentru fiecare plăntuţă, descoperită acolo. Guvernul din Grecia a alocat fonduri pentru promovarea turismului orhideofil.

Eu am reuşit să aduc în 20 de ani 8 grupuri de orhideofili din Germania şi Belgia în zona Braşov. Ce au văzut aici le-a plăcut enorm, dar ce au văzut de la graniţă pînă aici i-a îngrozit. Aşa  că … cei ce au venit o dată, a doua oară nu s-au mai încumetat…

Cine  îşi inchipuie că România este o destinaţie de înteres se înşeaptă . Turiştii se aşteară să aibă condiţii europene. Nu neaparat la locaţiile de vizitat, ci la posibilitatea de a ajunge pînă acolo.

Proiectul „Explore the Carpathian Gardens”, care va fi sau nu va fi…a fost conceput de raţe? Ce păcat că raţa este o pasăre frumoasă, doar că măcăne mult şi nimeni nu ştie ce vrea să ne transmită… Probabil că noi suntem proşti, nu ea…

De vreo zece ani piaţa din România a început să fie interesantă pentru firmele internaţionale active pe segmentul „ construcţii, casă, grădină”. Au început să apară plante, de la panseluţe pînă la orhidee. Uneori panselele sunt în aceste hipermaketuri la preţuri duble faţă de cele de la Tanti Mărioara care vinde panselele pe care cu greu le creşte în grădina sa. Dar sunt unii, din păcate,  care consideră că micşunelele de la Tanti Mărioara nu sunt suficient de „nobile” şi le preferă pe ce cele aduse tocmai din Olanda, chiar dacă sunt mai scumpe. Ce contează că nu rezistă nici măcar o iarnă în grădină, că n-au fost „concepute” pentru clima de pe la noi. Că  mai sunt unii care, cu toată criza, îşi permit să schimbe muşcatele şi panselele în fiecare primăvară, ca şi pensionarii din Germania, unde pe cardul lor de pensie, apar lunar peste 1.000 de euro şi sunt nemulţumiţi şi ies în stradă pentru a-şi cere măriri şi drepturi în plus, de care noi nici n-am auzit vreodată.

Din păcate, Tanti Mărioara nu poate creşte orhidee că n-are condiţii şi nu se pricepe.

De aceea dacă ne dorim aşa ceva, trebuie să le cumpărăm de la aceste hipermaketuri, că acolo sunt cele mai ieftine. Asta, dacă o plantă la vreo 50 de lei poate fi numită ieftină. Deşi să ai o floare de o fineţe extraordinară, timp de măcar o lună înseamnă doar un pic mai mult decît o „taxă” de 50 de bani pe zi. Şi nu e o „taxă” pe care ţi-o ia statul.

Acum vreo 5-6 ani, cînd în Braşov s-a inaugurat un astfel de hipermarket, au fost năpădite mese întregi cu orhidee superbe şi ieftine. S-au vîndut ca pîinea caldă. Oamenii le cumpărau datorită celor două calităţi, pe care le urmăreşte oricine, cînd scoate un ban din buzunar. Dar nimeni din magazin nu ştia să dea cel mai elementar sfat despre îngrijirea lor.

Drept urmare am făcut un mic ghid ilustrat color, pe care l-am oferit gratuit pe un CD.

A fost un efort zadarnic, sefii lanţului de mgazine au considerat că nu are nici o valoare pentru ei.

În schimb au mai adus lot şi au mărit preţul cu 50%. S-au vîndut cam jumătate, restul s-au ofilit şi în loc să se scoată la vînzare cu preţ redus, s-au aruncat la container. Cîştigul a fost de „doi lei”, ca şi înalta „filozofie” despre politica firmei.

Acuma, trebuie să aduc şi o veste bună.

Mai sunt unii care în afară de profit, urmăresc măcar şi mulţumirea clientului, nu numai banul acestuia.

În ziua de astăzi te şi miri uneori că se mai întîmplă şi din astea…

Deşi s-au gîndit mult pînă să devină activi în ţara noastră, cei de la Hornbach au deschis primul magazin la Braşov. Anul trecut au organizat o mică expoziţie, mică faţă de expoziţiile europene, dar destul de mare pentru România, sub sloganul „Lumea Orhideelor. Anul acesta, este a doua ediţie, care ţine din 04 pînă în 29 luna aceasta.

Pe lîngă „mormanul” de plante, care mai de care mai frumoase, la preţuri accesibile, primeşti sfaturi, de la un personal calificat, care a participat la cursuri ţinute de specialişti în horticultură.

Mai mult de atît, clientul primeşte şi o cărticică de 16 pagini cu informaţii sumare, dar extrem de utile despre originea şi modul de îngrijire al orhideelor puse în vînzare.

Cum spuneam…

În ziua de astăzi te şi miri, uneori, că se mai întîmplă şi din astea…

Acest articol nu a fost făcut la comandă, ci din cauza faptului că, lucrînd în marketing şi fiind preşedintele Clubului Orhideofililor din România, deplîng sau apreciez, orice lucru făcut prost, de  tăntălăi sau, bine de specialişti în acest domeniu, al Lumii Orhideelor.

Anul acesta orhideea mea  de Crăciun a inflorit acum cîteva zile, că normal mai trebuia să aștepte măcar o lună…. Nu- i a bună mi-am  zis, dar m-am bucurat că e bine,  măcar a adus bobocii pînă la înflorire. Orhideele sunt ca și copiii, nu știi nici o dată ce fac dacă nu ești cu ochii pe ei… ce prostii pot să facă…

Poate că mi-am făcut griji din cauza orhideei mele, dar iată că ea a prevestit o tristețe la care nu mă așteptam. DA, ceva s-a întîmplat… Cineva a murit. Și era tocmai el acela…Voi ruga orhideea mea de Crăciun să nu mai facă prevestiri, grăbindu-se să cinstească prin florile ei parfumate oameni, care vor muri ,oameni apropiați care ar fi meritat mai mult decât niște flori pe care nu le-au văzut niciodată…El a plecat, pentru că totul se poate… Și Moartea se poate…

Primăvara, cînd totul se poate,

cînd ora se poate și noaptea se poate,

cînd ziua se poate și ceața se poate

primește aceste dovezi repetate

că moartea se poate, că totul se poate…

…………………………………………………………..

A fi deznădejde. A fi libertate.

Oricare se poate. Egale sunt toate

cînd ora se poate. Cînd noaptea se poate.

Cînd moartea se poate. Cînd totul se poate.

Și ce se mai poate cînd totul se poate?

Dumnenezeu să-l culce pe un pat cu orhidee autohtone din Carpații pe care i-a iubit ca pe niște sfinți…

Poetul este Adrian Păunescu, iar pictorul care nu a fost comemorat cum ar fi meritat, este Sabin Bălașa.

Ambii au fost coloane ale culturii noastre. Păcat că pe unii îi bate soarele virtual al banului în ochi și pierd exact strălucirea valorii ….Că totul se poate cumpăra și revinde, doar sufletul rămîne cît de cît de necumpărat cu tot aurul pe care îl oferi. Pretul valorii nu există…

Al valorii adevărate!

Deși totul se poate,

A fi cum pretindem. A fi cum se poate

arată că totul și restul se poate.

A fi român, probabil, că nu prea se mai poate…

Deși totul se poate!

În 1503 Cristofor Columb, din „lipsă de alte actvităţi” mai productive, ca de exemplu mărirea TVA de la 19% la 24%, naviga în căutare de surse noi de venituri şi a dat peste două insule în Marea Caraibe. Nu a făcut grevă, nici nu a ieşit în piaţa Victoriei, mai bine a plecat cu corabia şi a scos „două insule din mînecă”: La Tortuga le-a botezat. A primit un supliment la salariu, aducînd noi surse de venituri la bugetul coroanei regale spaniole. Pînă la urmă, după mulţi ani, cele două insule s-au rebotezat şi sunt un acum dominion britanic sub numele Cayman Islands. Columb a avut o viziune strălucită acum mai mult de 500 de ani. Insulele Cayman aduc venituri financiare enorme, celor care ştiu să se „orienteze”… fiind un paradis fiscal binecunoscut. Dominionul are 10.300 de locuitori. Guvernatorul raportează direct la Palatul Westminster.

Râşnovul are mai mulţi locuitori decît cele două insule la un loc. Din păcate Răşnovul nu este un paradis fiscal şi primarul, deşi face o treabă extraordinară, de invidiat pentru multe alte orăşele din România, nu raporteaeză la Palatul Westmister.

Râşnovul are în stema oraşului 3,  da! TREI trandafiri, că saşii n-au auzit de politică pe vremea cînd au fondat Poiana Trandafirilor – Rosenau prin, anii 1300.

Că nici nici Columb nu ştia că pe Insulele Cayman creşte o orhidee unică în lume.

Localnicii o ştiau, dar erau obişnuiţi cu ea şi nu i-au acordat niciodată mare atenţie.

Prin anii  1830 Robert Hermann Schomburgk, un explorator german angajat de Corona Britanică a descoperit şi a descris orhideea din Cayman numită  local „Wild Banana Orchid”. Are o floare sofisticată şi două varietăţi specifice celor două insule: una viu colorată pe insula Cayman Brac şi una de un galben palid pe Little Cayman.

După ce Insulele Cayman s-au separat de Jamaica, şi au devenit dominion separat al Marii Britanii, s-a hotărît ca această orhidee, unică pentru Cayman să devină emblema florală natională a celor  10.300 de „caymani” şi este una din atracţiile cu care ademenesc cei 100.000 de turişti care merg acolo pe an. Cu avionul…. că au un aeroport. Braşovul nu are…că nu e insulă şi nu a fost descoperit de Cristofor Columb.

De multe ori asociem statele din America de sud şi cea Centrală cu regimuri dictatoriale, cu dispute între clanuri interlope, cu traficul de droguri, cu lupte de guerilla, cu luări de ostatici… Cîte şi mai cîte „grozăvii” relatează, aproape zilnic, agentiile de presă din acea parte a globului.

Mai puţin cunoscut este însă, că multe ţări din acea zonă au făcut ceva ce europenii, locuitori ai Bătrînului Continent, nu au reuşit să facă. Au declarat flori ca Embleme Florale Nationale. Aceste flori sunt protejate la nivel national cu legi foarte stricte, uneori culegerea unei asemenea flori poate fi pedepsită cu ani grei de puşcărie.

Aşa este în Guatemala, de exemplu, unde în 1939, dictatorul Urido a declarat, prin decret prezidenţial, Lycaste skinneri (La Monja Blanca) „Flor Nacional de Guatemala”.

Am scris un articol anterior despre aceasta orhidee splendidă.

Dar sunt multe alte ţări care au ca emblemă florală o orhidee rară.

Toate au şi un nume pe măsură.

De aceea ar fi interesant să facem cunoştinţă cu ele într-un ciclu de articole.

PANAMA      Flor de Espiritu Santo –  Peristeria elata

Datorită aspectului special al florii, această orhidee are nume populare demne de imvidiat pentru suratele sale din familie.

Localnicii din Panama o numesc Floarea Sfântului Duh. Cei de limbă engleză o numesc The Dove Orchid ( orhideea porumbel). Numele latin Peristeria îşi are originia din limba greacă, „peristeri” însemnănd porumbel iar „elata” de la cuvîntul latin„elatus” – înalt.

Privind floarea vom observa că în mijlocul ei pistilul şi petalele întruchipează clar un porumbel alb, cu aripi marmorate cu vinişoare roşii, care îşi ia zborul.

Această orchidee, ca multe altele a fost şi este mult dorită de colecţionarii din toată lumea. De aceea a devenit foarte rară în Panama şi în zonele propice pentru ea din tările învecinate ( Columbia şi Ecuador).

Trăieşte în zone foarte umede, de la marginea pădurilor de foioase  şi înfloreşte din iunie pînă în octombrie. Este foarte greu de crescut în condiţii de apartament, fiind necesară asigurarea temperaturi şi a umidităţii într-un raport corespunzător parametrilor naturali.

Peristeria sa află pe Lista Roşie a IUCN şi a fost declarată Emblema Florală a statului Panama la 21 octombrie 1980. Mai bine mai tărzîu decît niciodată !

Acum

Coboram acum trei zile din satul Peştera, întorcîndu-mă spre casă, la Rîşnov. Peştera este un sat din Zona Protejată a Pietrei Craiului, unde se mai află Sirnea, Măgura şi o parte din Zărneşti…

Am ajuns din urmă o bătrînă care mergea pe marginea drumului, sprijinindu-se într-un băţ, ca „ o babă din poveşti”.Am oprit. Şi-a lăsat băţul lîngă un gard şi  a urcat în maşină…

–         Unde vrei să mergi maică?

–         La Rîşnov, da ia-mă măcar pînă în Moeciu că de-acolo iau eu autobuzul.

–         Merg pînă la Rîşnov, dar ce treabă ai acolo?

–         Mă duc să văd ce-i cu băiatu, că nu mai stiu nimic de el de trei luni…

Dacă băiatul meu nu e acasă mă întorc la Şirnea, că nu pot lăsa coliba singură…

De unde vii maică?

–         Din Şirnea… am luat-o pe aici prin Peştera că pe jos e mai aproape.

–         Dar unde stai în Şirnea?

–         E departe de sat… Într-o văgăună… o rîpă… Nu văd decît cerul şi munţii… sunt singură acolo…În iarna asta am avut zăpada pînă la acoperişul colibei…

–         Şi cum faci rost de mîncare dacă stai acolo?

–         Mă duc peste deal la Zărneşti şi iau mălai, ulei, zahăr, cît să-mi ajungă două-trei săptămîni. Le car în spinare pînă la colibă…

–         Dar vara trebuie să fie frumos acolo, că păşunea e plină de flori…

–         Sunt flori cîte vrei, da’ io stau singură acolo şi văd numai cerul şi munţii. Nici ţipenie de om… Mi-e tare greu aşa singură…

–         Cum se poate ajunge acolo?

–         Numai pe potecă, nici măcar drum de căruţă nu e…

Am ajuns la Rîşnov şi bătrîna mi-a spus:

–        Nu m-ai lăsat să plătesc drumul… O să mă rog pentru tine că m-ai luat. Sunt mulţi domni care umblă pe „sus” pe dealuri , dar nu le pasă de noi…. numai atunci cînd vor să pună pună mîna pe păşunile de pe aici, ne bagă în samă… Pe urmă îşi fac vile şi pensiuni… şi aşteaptă să murim… da la mine încă nu au ajuns cu hămesala lor…

O să mă rog pentru tine, da’ numa în faţa colibei, că drumul pînă la biserică e tare lung şi la mine cerul e mai aproape. Poate Domnul nostru mă aude mai bine, că de la mine se vede numai cerul şi munţii făcuţi de el… că atîta am primit de la străbuni…

Probabil că s-a întors în aceeaşi zi la coliba sa, din rîpa aceea din Şirna, recuperîndu-şi băţul, lăsat la o margine de gard.

Atît i-a mai rămas: un băţ şi o colibă într-o rîpă…

Acolo unde stă bătrîna aceasta necunoscută mai sunt „flori cîte vrei”…

Acum 18 ani

Căutam împreună cu prietenul meu Rik pe o pajişte de la Şirnea sângele voinicului. Eram fericiţi că am găsit nu numai nigritella, dar şi alte 15 specii de orhidee autohtone…

Pe o coastă de deal, de peste vale, un moş păzea nişte oi şi ne-a făcut  un semn de bună ziua cu pălăria. Ne-am dus la el să-l salutăm. Era fericit că l-am băgat în seamă.

Ne-a povestit că toată viaţa sa înseamnă cele 32 de oi, pe care le scoate zilnic la păscut. Iarna stă acasă, tot cu oile se ocupă. Le dă fînul ce l-a cosit de pe păşune.

Acum 6 ani

Am fost pe aceeaşi păşune ca să vedem ce orhidee au supravieţuit, ce vile s-au mai construit, ce s-a distrus, ce a rămas.

Peste vale aceeaşi privelişte: un moş cu nişte oi…

Ne-am dus să-l salutăm ca pe un prieten. S-a uitat ciudat la noi. Nu ne cunoştea…

I-am povestit că ne-am cunoscut acum mulţi ani, tot aici…

Ah zice, aşa o fi, dar nu eram eu. Era unchiu’, el s-a dus săracu’, Domnul să-l odihnească! Da’ io şi oile am rămas pe aici, căt om mai putea…

Şi totu’ e fain şi frumos!

În Parcul Naţional Piatra Craiului trăiesc mii de oameni care şi-au păstrat modul de viaţă de sute de ani.

În Parcul Naţional Piatra Craiului au fost identificate 42 de specii de orhidee.

Dar

NU ne pasă de ele! Cum nu ne pasă nici de oamenii care îşi iubesc pămîntul…Dar sunt nevoiţi să-l vîndă ca să supravieţuiască.

Apar excavatoare şi buldozere… Apar vile şi pensiuni… dispar localnicii, dispar oile şi orhideele…

În Parcul Naţional Piatra Craiului au fost ridicate sute de construcţii care nu au fost legal autorizate, dar există…

Şi totu’ e fain şi frumos!