Postat de: orchidclub | Martie 13, 2010

Orhidee şi istorie la un pas de E60

Covoarele orientale de la Biserica Neagră din Braşov, au fost dăruite de negustorii saşi drept ofrandă că au scăpat nejefuiţi de către tâlhari, cănd au trecut prin „Geisterwald” (Pădurea Fantomelor).

Acum drumul european E60 urmăreşte acelaşi traseu, trecănd prin Pădurea Bogăţii care este o rezervaţie naturală. Deşi nu adăposteşte fantome, noaptea îţi pot tăia calea cerbi care sar brusc din pădure ca nişte umbre… Ziua, dacă eşti atent, deja pe marginea şoselei , poţi zări orhidee…

Deoarece infrastuctura, mai româneşte spus drumurile, sunt ca vai de ele, tocmai acolo unde sunt orhidee, se excavează şi se excavează  în „draci”… în fiecare an ne ducem să vedem ce a mai rămas din ce a fost şi.. se pare că natura se apără: Am găsit populaţii de Dactylorhiza, Epipactis şi Platanthera foarte puternice, chiar şi în luminişuri apropiate de şosea.

Aşa că am hotărît să ieşim pe un drum care duce spre „sălbăticie”: primul la dreapta dinspre Braşov spre Sighişoara , în direcţia Bogata: dealuri împădurite cu luminişuri ale Pădurii Bogăţii: bogată în aceleaşi specii de orhidee. Fericiţi de faptul că aici e linişte şi pace, orhideele cresc nestingherte de „tumultul” traficului de camioane,  am continuat drumul de ţară, cu urme arhaice de asfalt, şi am ajuns la Racoş.

În 1868, istoricul Orbán Balázs, în „Istoria Ţinutului Secuilor”, carte interzisă înainte de decembrie ’89,  estima că Racoş (Alsórákos) va deveni oraş, datorită varului care se  producea aici, pentru construcţiile din proiectele imperiale din zonă.

Previziunile istoricului nu s-au adeverit atunci, dar iată că acum cariera de calcar este in proprietatea companiei Lafarge cumpărată pe degeaba, dar nu degeaba…

Castelul construit în 1624, o bijuterie arhitectonică, mai există şi acum. Restaurarea începută în 1992 s-a oprit şi nu se ştie dacă va mai continua… Istoria castelului ne-a povestit-o Ilonka néni, care are cheile de la poartă, nostalgia trecutului şi lacrimi în ochi din cauza viitorul incert…

Pe dealul arid de deasupra satului am dat de vestitele Coloane de bazalt, monument al naturii. Dar mult mai impresionantă este Cariera de zgur,ă care oferă un peisaj potrivit pentru a fi decor pentru un scenariu stiinţifico-fantastic.

Ne-am continuat drumul, aşa cum apare pe hartă, spre comuna Augustin, situat dincolo de defileul Oltului. Drumul a început să fie din ce în ce mai îngust, practic înaintam pe un fel de „potecă” pentru căruţe care se înfunda tot mai tare în răchitişul de pe malul Oltului…

În faţa maşinii roiau fluturi, libelule, fel de fel de muşte iar din băltoace săreau broscuţe. Orhidee nu am mai văzut, dar am văzut un grangur: o pasăre care este tot mai rară, la fel ca orhideele…

Uneori zăream apa Oltului prin lăstărişul des şi bucăţi din linia de cale ferată Braşov-Sighişoara. A fost de-a dreptul ireal cînd din peisajul de junglă a apărut un semafor automat pus pe roşu şi a trecut o „Săgeată albastră”…local

Apoi am crezut că va trebui să ne întoarcem, căci în faţa noastră a apărut o mocirlă… Norocul nostru a fost că erau şi nişte urme de căruţă care ocoleau stufărişul. Le-am urmat cu mari emoţii şi am dat în scurt timp de o rampă care urca abrupt pe un drum construit, cîndva de cineva, pe o umplutură demnă de o autostradă… O fi autostrada Transilvania abandonată?…După vreo 5 kilometri am dat şi de o barieră, pe care am ridicat-o singuri, şi a apărut şi un paznic, care a ieşit dintr-un coteţ din tablă ondulată. S-a holbat la noi ca la nişte fantome. „Aici sunt banii dumneavoastră” ar fi vrut să spună, dar n-a apucat,  căci am plecat în trombă.

În scurt timp am ajuns îtr-adevăr în satul Augustin şi am băut o bere, pe terasa unei crîşme, unde în parcare erau 2 maşini de teren cu numere străine şi pe perete o plasmă pe care puteai urmări „fantome” de pe MTV…

Postat de: orchidclub | Martie 9, 2010

Orhidee de la capătul Lumii – Tierra del Fuego

Acum doi ani ne-a vizitat un “bezmetic” al orhideelor din Oregon care străbate lumea în lung şi în lat ca să vadă specii native deosebite. Atunci s-a “abătut” pe la noi, venind din Cipru unde a căutat exemplare rare de Ophrys şi Serapias. Recent a fost în Ţara de Foc, o regiune din Patagonia, tot în căutare de orhidee rare. Iată ce ne povesteşte Rick Burian despre expediţia de la capătul lumii:

Printre primele cunoştinţe pe care le-am învăţat despre orhidee a fost faptul că ele cresc pe toate continentele cu excepţia Antarcticii. De fapt pe continentul antarctic trăiesc doar două specii de plante cu flori: Colobanthus quitensis şi Deschampsia antarctica. Călătorind spre acest continent izolat, am ajuns la Ushuaia, Ţara de Foc, Argentina. Este cel mai sudic oraş al Lumii. În împrejurimi au fost descoperite cîteva specii de orhidee şi m-am gîndit că ar merita să le caut. Ushuaia se află pe latitudinea sudică de 54.48 grade. Climatul de aici este asemănător cu cel din Reykjavik (Islanda) sau din Dutch Harbor din Alaska. În lunile de iarnă, adică iunie-iulie media temperaturilor este de 0-0.5 grade Celsius, iar în cele de vară, adică ianuarie-februarie, de 13 grade. Extremele de iarnă se află pe la -20, iar cele de vară la +30. Nivelul mediu de precipiaţii este 50-70 cm pe an, dar multe zile sunt ceţoase şi vîntul poate deveni foarte puternic. Ushuaia se află la doar 1.125 de km de coasta Antarcticii şi la 3.860 km de Polul Sud.

În Parcul Naţional Ţara de Foc au fost catalogate 4 specii de orhidee. Cea care înfloreşte cel mai devreme este Codonorchis lessonii, numit de localnici palomita. Floarea ei albă cu vinişoare purpurii estede  cca. 2,5 cm şi apare în noiembrie, putînd fi găsită pînă în martie. Florile sunt singulare, pe o tijă de 20-30 de cm. Cresc la adăpostul arborilor lenga (Nothofagus pumilio), o rudă a fagului european.

Urmează Gavilea lutea, numită local orchidea amarilla care începe să înflorească în februarie. Are o inflorescenţă formată din flori de cel mult 1,5 cm diametru de un galben intens, aşezate pe o tijă de pînă la 30 de centimetri. Este foarte frecventă şi înfloreşte în grupuri compacte. Am găsit-o chiar şi pe marginea drumului care străbate Parcul Naţional. Are nevoie de un sol umed expus la soare.

Gavilea australis sau orquidea verde începe să înflorească la sfîrşitul lunii noiembrie, pînă în februarie. Este asemănătoare cu Gavilea lutea, dar are flori alb-verzui cu nervuri verzi. Creşte în zonele ierboase ale Parcului.

Chlorea magellanica, orquidea de magallanes, începe să înflorească la sfîrşitul lunii decembrie, pînă în ianuarie. Florile albe cu vinişoare verzi de pînă la 3,5 cm se află pe o tijă de vreo 30 de cm. Preferă ariile deschise din zonele ierboase sau luminişurile din păduri.

Orhideele sunt doar „sarea şi piperul” pentru turiştii care vizitează Ţara de foc. Mii de turişti din întreaga lume vizitează anual Parcul National unde pot vedea multe alte minunăţii ale naturii din Patagonia.  „Planet Earth, the way it used to be” este sloganul cu care apar pe internet, adică ceva ca Romania, land of choice, numai că treaba e mai bine făcută. Să fie Patagonia o alegere mai bună?

Vă puteţi informa pe adresa http://travel.patagonia-argentina.com

Postat de: orchidclub | Martie 8, 2010

Orhidee şi …manele la Viena

O vizită la Viena este oricînd atrăgătoare. Dacă are loc o expoziţie de orhidee internaţională, tentaţia devine şi mare! Avînd în vedere că distanţa de la Rîşnov la Viena  este doar de 1000 de kilometri… şi, mai nou avem, şi 42 de km de autostradă, faimoasa A3, m-am încumetat să plec la Viena. Mai ales că Rik, fratele meu de suferinţă în ale orhideelor, a găsit un bilet de avion Bruxelles – Budapesta – Bruxelles cu doar 38 de euro… Aşa că acum o săptămînă am poposit într-o cazarmă din buricul Vienei, care bineînţeles acum e transformată într-un hotel modern, pentru nefumători ( „urmele” de fum descoperite de detectoare „costă” 2.500 de euro!).

Expoziţia a fost organizată de Asociaţia Vieneză a iubitorilor de orhidee într- o Grădina de flori de la periferie (Blumengarten Hirschtetten), una din multele grădini ale oraşului unde vienezii între 1 şi 100 de ani pot petrece o zi din viaţa lor în „compania” naturii…

Deşi suprafaţa disponibilă nu a fost prea mare, doar 3.100 mp, s-a găsit loc pentru expozanţi din Austria, Germania, Ungaria şi Cehia. Exemplare splendide de Paphiopedilum, Phragmipedium, Cattleya, Vanda, Coelygone şi multe alte specii mai puţin cunoscute au încîntat vizitatorii. Ziua de sîmbătă s-a încheiat cu o cifră considerată „relativ” bună de către organizatori : puţin peste 9.000 de vizitatori. Asta în condiţiile în care intrarea a costat 4 euro pentru adulţi, iar orice mijloc de transport în comun, dus-întors (combinat: metrou-autobuz-tramvai-tren local) costă 1,80.

Au existat şi standuri cu vînzare… unde, în ciuda „ulcerului” care macină „rumenul” european, s-au vîndut sute de plante cu preţuri între 4 şi 40 euro bucata.

Aproape toată ziua de sîmbătă am petrecut-o la expoziţie şi la Conferinţa anuală a Comitetului European pentru Orhidee, care a avut loc în aceeaşi zi.

Oriunde ai fi, măcar seara, trebuie să mănînci ceva mai consistent. Aşa că în prima seară, după 1000 de km şi după ce am ajuns la hotel am intrat în primul restaurant, care se află peste drum. Abia după ce ne-am aşezat la masă şi am primit meniul ne-am dat seama unde suntem: La Florin Salam. Un restaurant cu mîncăruri româneşti: tochitură, sarmale cu mămăliguţă, mititei şi… manele pe o plasmă de 2 pe 1 metru luate, de pe satelit de la manele tv (de care nici nu am auzit). Aşa că ne-am îndopat cu tochitură, foarte bună, şi cu adi minume, florin salam şi alţii… dar nu a fost scump şi ne-am completat şi cultura generală în ceea ce priveşte România de astăzi… La fiecare cinci minute o fată frumoasă, originară din Triteni (Cluj), ne întreba dacă mai dorim ceva…

A doua seară, noul secretar general al Comitetului European pentru Orhidee, elveţianul Rudolph Jenny ne-a invitat la cină la Griechenbeissl (hanul grecului), care este considerat cel mai vechi restaurant din Viena, deschis în 1447. Meniul este scump, dar nu contează, pentru că poţi asculta, interpretată life la citeră, „Oh, du lieber Augustin”, o piesă compusă aici, în Zitterstüberl, şi se află de mult în repertoriul tuturor şcolilor de muzică din lume.

Duminică am fost turişti „adevăraţi”: am vizitat Schönbrunn, unde pe lîngă mii de vizitatori am văzut şi răţuşte; Albertina, unde este o expoziţie Andy Warhol, sponsorizată de Mercedes Benz  (criza face expoziţii!);  Stephansdom, unde zeci de birjari de fiacker şi căluţi cu căciulită asteaptă clienţi romantici… şi ne-am plimbat pe Kärntner Straße unde… florăriile erau deschise şi am ascultat „sculpturi muzicale” interpretate la HANG, un instrument inventat în Elveţia şi patentat în 2001

Puţin mai încolo o trupă rusească „dansa” în stil Hip-hop pe muzica lui Ceaikovski… În timp ce priveam spectacolul oferit de tinerii din Rusia, o fetiţă a strigat „Mami! Căţelu! Căţelu!” căci un cîine „austriac” îi adulmeca frăţiorul aflat în căruciorul fabricat în China…

Asta este Europa…

Postat de: orchidclub | Februarie 1, 2010

Un mesaj de la doi catelusi orfani…

Am primit un mesaj de la doi catelusi printr-o prietena care iubeste orhideele dar si animalele lipsite de ajutor…

Buna ziua tuturor!

Va scriu acest mail ca o ultima speranta pt 2 catei orfani, superbi,fetita si baietel, de numai 5 saptamani, nascuti in direct in zapada, in
decembrie, in Bucuresti. Ar fi murit de frig asa ca i-am luat in casa si i-am hranit cu biberonul de la varsta de 3 zile. Acum sunt destul de voinici, sunt deparazitati si au primul vaccin facut si isi cauta stapani.
Daca stiti pe cineva responsabil care isi doreste o frumusete de catel (la alegere), va rog sa ma anuntati. Daca nu, atunci poate puteti ajuta dand
mai departe mailul, in speranta ca isi gasesc si amaratii astia o casuta.

Pupa este cea cu blanita mai lunga si cu pata alba pe piept, este energica si vorbareata, foarte adaptabila. Pascal este cel mai mic si mai
timid, in acelasi timp si mai cuminte. Sunt metisi, frati si nascuti pe 15 decembrie. La maturitate vor avea aproximativ 12-15 kg, deci vor fi de
talie maxim medie.

Adoptiile in Bucuresti merg f prost in perioada asta, asa ca ne-am gandit
sa incercam si in alte orase. Ne ocupam noi de transport si de tot ce mai trebuie (sfaturi, carnetele de sanatate, castrare cand va fi cazul etc). Se pot adopta atat la curte, cat si la apartament (pt baiat).

poze mai multe sunt pe adresa:

http://groups.yahoo.com/group/gia_group/attachments/folder/898263356/item/1814931791/view

Pt alte detalii, va las si nr meu mai jos, precum si o alta adresa de email.

Deci, ne poate ajuta cineva?

Multumim si asteptam un semn!🙂

Laura Parvan
Dr. Med. Vet.
0722.166.767  0722.166.767
laura.nepentes@ yahoo.com

Postat de: orchidclub | Iulie 7, 2009

A plecat un om – a rămas un mesaj

michaelVrei să vindeci lumea, milioane de oameni te aplaudă şi te adoră… Dar lumea nu se vindecă de toate relele care o bîntuie… Te uiţi în oglindă şi crezi că tu eşti de vină, căci nu eşti ceea ce lume îşi doreşte… Te schimbi atunci… Şi din orhideea neagră devii o margaretă… albă ca toate margaretele… dar in suflet rămîi o orhidee… Şi te lupţi şi ai succes, căci lumea te aplaudă…Dar lumea nu se vindecă… Şi după toate astea rămîne doar cîntecul… Şi dorinţa noastră, a tuturor care mai credem că putem vindeca lumea…

Cu un luptător mai puţin şi milioane de plîngăcioşi care n-au înţeles mesajul:

Este mai bine să fie milioane de margarete care trăiesc şi luptă…şi care vor să vindece lumea decît să moară o orhidee care …a încercat…

Cei care acum plîng, mîine vor uita mesajul…

Oare a murit cu adevărat… Căci mesajul lui trăieşte: HEAL THE WORLD!

http://www.youtube.com/watch?v=6WJrtms8EoQ

Dacă margaretele vor dori mai mult decît lacrimi şi durere…

Postat de: orchidclub | Iunie 7, 2009

Oaspeţi de Rusalii – Libelule şi orhideofili europeni

Anul acesta Rusaliile au fost deosebite în România…

S-a dat pentru prima dată o zi liberă, pentru cei care au un loc de muncă, că cei ce nu au, sunt liberi oricum…

Au fost alegeri europarlamentare şi oamenii s-a dus la vot la fel ca în celalte 26 de ţări, adică mai mult nu…

Însă natura şi-a păstrat cursul normal, independent de alegători şi parlamentari.

Şi nu şi-a luat liber:

Ne-au înflorit primii trandafiri în grădină… Şi au început să înflorească orhideele autohtone…

Şi am am avut ca oaspete o libelulă în curte…P6030355

Pe lîngă ea au mai venit la noi două grupuri de iubitori de orhidee, din Germania şi din Belgia, pentru a vedea cum stăm cu orhideele europene…

Sunt sigur că le vor vota la următoarele alegeri pentru Parlamentul European al Orhideelor!

Postat de: orchidclub | Mai 28, 2009

Dracula s-a mutat în Panama… ca orhidee

Anul 1978 a fost un an istoric pentru Contele Dracula. Ce s-a întîmplat?

S-a făcut încă un film cu vampiri? S-a deschis vreun muzeu horror care-i să-i poarte numele? S-a mai lansat vreun produs de genul Vodca Dracula, care să se vîndă turiştilor în faţa Castelului de la Bran?

Nicidecum! S-a înregistrat un nou gen în Familia Orchidaceae!

Botanistul Carlyle Luer, în urma unor studii temeinice de taxonomie a ajuns la concluzia că o parte dintre orhideele din genul Masdevallia au caracteristicile necesare pentru a defini noul gen pe care l-a denumit DRACULA.

În prezent sunt 118 „vampiri – vegetali” care populează acest „clan”.

Majoritatea cresc în Ecuador, Columbia şi Panama, pe versanţii munţilor mai înalţi de 1500 de metri.

Unii spun că sunt cele mai urîte orhidee… Gusturile nu se discută…

Da ceea ce este sigur, e că înfăţişarea florilor este cu totul deosebită. Parcă ar fi nişte măşti create de către adevăraţi vizionari, angajaţi pentru a lucra pentru regizorii filmelor de groază.

Şi numele unora este pe măsură : Dracula vampira, Dracula diabola, Dracula exasperata, Dracula chimerae (himera)… şi chiar Vlad Ţepeş

De ce o fi dat Luer acest nume genului devine relativ clar. Deşi nu s-a consemnat nicăieri această trimitere către faimosul personaj al lui Stroker: Dracula, care pentru noi înseamnă „succesul” turismului românesc… Că fără Dracula, de Bran sau Pasul Bârgaului nu auzea nimeni, deşi zona geme frumuseţi printre care şi orhidee autohtone demne de văzut.

Poate că botanistul a avut în vedere şi faptul că florile se deschid la lăsatul întunericului, arătîndu-şi înfăţisarea, precum faimosul conte… Doar că sunt inofensive, însă surprinzătoare şi atrag şi turişti din toată lumea… Dar nu în Carpaţi…

Unde?

Acolo unde orhideele sunt un obiectiv turistic, mai ales dacă sunt native şi protecţia şi cultivarea lor este sprijinită:

de exemplu >>>>>>

………..În Ecuador  la „ferma” Ecuagenera. www.ecuagenera.com

……………..În Panama la „ferma” Finca Dracula www.fincadracula.com

Postat de: orchidclub | Mai 24, 2009

Orhideea lui Boltres de la Cristian aruncată la gunoi

Cînd am intrat în seră m-a izbit un parfum dulceag, ca de vanilie… Domnul Soare, şeful de seră de la „6 Martie” din Zărneşti mi-a arătat de unde vine parfumul: nişte coşuri atîrnate de acoperiş, cu flori incredibile, parcă venite din rai. Mi-a spus că sunt orhidee…

Acestea au fost cuvintele cu care Geo, un „nebun” pasionat de natură, a venit cînd mi-a adus o plăntuţă furată din acea seră.

Era prin 1992, cînd încă sera mai exista, aşa cum mai exista şi sera de unde Domnul Soare a obţinut orhideea de la „6 Martie”…

Era sera lui Boltres. O seră din Cristian, care pe vremuri aproviziona Braşovul cu flori deosebite în perioada interbelică: cyclamen, anthurium, spatiphilium, cactuşi şi chiar orhidee.

M-am bucurat enorm cînd Geo mi-a adus plantuţa aceea, căci de la sera din Cristian pe care o cunoşteam, nu am reuşit nicicum să obţin măcar un mic fragment de plantă.

Totul era păzit de două surori care au crescut alături de florile care trăiau acolo. Aveau codul lor de care nu s-au lepădat niciodată: ceea ce este destinat vînzării este de vînzare, ceeace este zestrea serei nu se dă nimănui!

Aşa că orhideea pe care o „ vînam” a ajuns indirect la mine, prin Geo. Şi am transmis-o prietenului meu Rik Neirynck din Belgia.

Este vorba despre Stanhopea tigrina nigroviolacea …

Nu se ştie cum a ajuns la sera lui Boltres din Cristian, dar din păcate, ştim cum a fost distrusă.

Colectivizarea a înghiţit sera de la Cristian, dar nu i-a distrus patrimoniul. Plantele au rămas netinse şi au supravieţuit, datorită celor două surori care le păzeau cu străşnicie.

Dar pînă la urmă, prin 2000, cînd banul şi-a atins „adevarata voloare”, eficienţa şi-a spus ea cuvîntul: sera a fost vîndută unui „investitor strategic”.

Aşa că totul a fost aruncat la groapa de gunoi şi acum se cultivă salată verde…

Adio valori… Trăiască salata!

Noroc de Geo, căci Stanhopeea lui Boltres din Cristian, furată de el de la „6 Martie”, a înflorit recent în sera lui Rik Neirynck, în Belgia.

http://home.scarlet.be/~hn015545/genusstanhopea.htm

Postat de: orchidclub | Mai 23, 2009

Istoria unei familii într-o orhidee

Niciodată nu am putut trece pe lîngă o florărie fără să mă opresc şi să intru. Imediat după 89 erau puţine florării. Atunci era mai uşor …

Florăriile particulare încă nu apăruseră, sau dacă erau cîteva, abia reuşeau să supravieţuiescă: cine cumpăra flori cînd multe alte lucruri de care se ducea lipsă înainte apăruseră în galantare: ţigări Assos, whisky şi vodcă, bere străină, haine second hand, ieftine dar elegante…

Serele de la Codlea şi Sînpetru mai continuau să producă garoafe, gerbere…pe care le găseai în propriile lor florării…total neinteresant

Si mai era una mică, răsărită pe neaşteptate în centrul Braşovului, cu fel de fel de flori la ghiveci.

În 1992, într-o zi de decembrie, căutînd cadouri de Crăciun, umblam de nebun pe Mureşenilor. De la librăria Şt .O. Iosif am ieşit dezamăgit, era ultima sanşă. Privind peste drum, dacă o mai fi vreun magazin, am zărit în vitrina florăriei ceva care părea a fi o orhidee…

ŞI ERA CHIAR O ORHIDEE: Paphiopedilum insigne! O plantă cu două flori superbe într-un ghiveci! Şi era de vînzare! Iată un cadou neaşteptat!

A trecut Crăciunul, a trecut Anul Nou şi eu încă mă mai întrebam ce căuta un Paphipedilum în buricul Braşovului, aşa că am început cercetările: Vînzătoarea ştia doar că a venit şeful şi l-a adus. Şeful era plecat din ţară. La seră nimeni nu ştia mai mult decît să-mi arate o grămadă de alte exemplare, puse într-un loc fără acces pentru străini.

Abia în martie l-am întîlnit pe Feri bácsi, cum îi spun oamenii de la seră.

Şi mi-a povestit istoria orhideei care este şi istoria familiei sale:

Bunicul său, Franz a plecat în Germania pentru a învăţa meseria de grădinar prin 1922.

A ajuns la Erfurt, centru de tradiţie în horticultura europeană. În 1928 s-a întors la Braşov, cu multe cunoştinţe şi speranţe, dar şi cu un Paphiopedilum insigne. A reuşit să ridice o seră şi o afacere din grădinărit. Fiul său, Ferencz a lucrat alături de el şi a moştenit sera şi afacerea, dar şi orhideea adusă de tatăl său. A venit războiul, a venit comunismul cu naţionalizările şi sera a trecut în proprietatea oraşului, cu orhideea familiei cu tot. Ea a trăit nebăgată în seamă, sub mesele unde se cultivau plante pentru rondurile Oraşului Stalin. Ronduri cu verdeaţă pe care se scriau cu flori roşii sloganuri comuniste, care „rîdeau sub soare” şi sub Tîmpa pe care scria Stalin, cu arbori defrişaţi…

Apoi după mulţi-mulţi ani, s-a tras pe străzile oraşului, au murit oameni…

Şi pe urmă fiul lui Ferencz, Francisc, a redevenit, ca moştenitor de drept , noul proprietar al vechii sere, şi noul stăpîn al orhideei.

Acest Pahiopedilum insigne, originar din Nepal, care cine ştie cum a ajuns în Germania…

Dar ştim cum a ajuns în Braşov, cum a supravieţuit unui război, cum a stat ascuns de comunişti, cum de este un veteran nehibridizat, urmaş pur al fraţilor săi din Himalaya.

Postat de: orchidclub | Mai 20, 2009

Un hectar de… Sîngele Voinicului

Sîngele Voinicului, „mîndru la nume şi la port”  este o orhidee însoţită şi ea de cîteva legende frumoase. Şi el este protejat printr-un Decret Regal, emis în 1939. România se pregetea de război, dar s-a putut emite un Decret pentru protecţia unei plante. Poate şi pentru faptul că pe vremea aceea, pe păşunile din jurul Castelului Peleş, Sîngele Voinicului încă mai creştea şi floarea cristalină, de culoarea şi strălucirea rubinului, şleufit în faţete multiple, trebuia ocrotită … Regele avea ochi şi suflet şi pentru flori…

Faţă de ceea ce putem descoperi pe pajiştile din Carpaţii noştri, genul Nigritella, din care face parte Sîngele Voinicului, se găseşte în toată Europa. S-au identificat vreo 14 specii sau subspecii. Variaţia de culori a florii este de-a dreptul incredibilă: de la galben pal, la galben intens, la roz, la roşu intens, ajungînd la bordo intens, aproape negru.

Denumirile varietăţilor sunt ca atare: Nigritella flava, rubra, nigra…

( varietati incredibile pe linkul http://www.grabner-orchideen.com/1_navi/001_000.htm

Fiind o plăntuţă de 15-20 de cm cu floarea cît un degetar, chiar dacă are o culoare roşie, strălucitoare în razele soarelui, poate fi găsită mai greu, căci iarba de pe păşunile montane este deja, pe la mijlocul lunii iunie, o ascunzătoare bună pentru asemenea comori.

De pe traseele bătute cu sîrguinţă de vandalii deghizaţi în turişti, Sîngele Voinicului a dispărut de mult… Dar a rămas încă pitit pe păşuni ascunse, aflate în proprietatea unor ţărani de munte. Adună şi ei cîte un buchet în fiecare an… Dar probabil, ca orice ţăran, o fac cu măsură, căci în „curţile” lor sunt sute de exemplare, an de an.

Merită să vă povestesc două întîmplări care, de la un buchet de Nigritella, m-au condus la descoperirea cîte unui hectar de Sîngele Voinicului.

In ’88 , în drum spre Fundata am oprit la Hanul lui Gheorghiţă, unul dintre puţinele locuri unde puteai găsi Carpaţi de Sfîntu Gheorghe. Pînă să apuc să zic măcar bună ziua, am rămas cu ochii pironiţi pe raftul din spatele tejghelei: într-un ţoi un buchet de Sîngele Voinicului. Am aflat că l-au adus nişte copii care trăiesc într-o căsuţă de peste drum.

Într-adevăr, am găsit sute de exemplare pe păşunea de deasupra căsuţei. Cîţiva ani mai tîrziu pe aceeaşi păşune am făcut inventarul orhideelor cu un grup din Germania: 16 specii!

Acum cîţiva ani, întorcîndu-mă de la Şirnea, ajung din urmă un om cu un buchet imens de bujori de munte (Trolius europeus). Opresc să-l cert pentru că bujorul e ocrotit de lege.

Surpriză: Omul era Viorel, un cunoscut din Rîşnov şi, mai grav: mai avea şi un buchet de Sîngele Voinicului !!!. Pînă să-l cert, mă roagă să-l iau cu mine… Aflu că buchetul l-a cules de pe păşunea mamei sale. Ne întoarcem şi ne convingem de cele spuse: sute de exemplare peste tot! Pe lingă cele 113 de fire pe care deja le avea omul în buchet. Din cauza lui am făcut drumul pînă acasă cu toate gemurile deschise: parcă ne aflam într-o cofetărie care vinde doar prăjituri cu vanilie…

Verificăm locul an de  an şi totul merge bine, doar că bătrîna mamă a lui Viorel a murit şi hectarul de Sîngele Voinicului este scos la vînzare…

« Newer Posts - Older Posts »

Categorii