ORHI TRABI – un Trabant cu trup de orhidee si suflet de leu

Cînd vezi o maşină care are un afiş pe parbriz: De vînzare, nu te atrage prea tare. Dar dacă este un Trabant combi şi mai scrie şi preţul: 50 dolari, te pune pe gînduri…

Treci pe lîngă el zi de zi, timp de o săptămînă, şi-ţi devine din ce în ce mai drag, cum stă acolo pe trotuar, din ce în ce mai prăfuit, din ce în ce mai trist… Şi pînă la urmă îl cumperi… Toţi te întreabă cu mirare: ce faci cu el, tu ai alt hobby, orhideele, acuma cu trabantul ăsta ce ţi-a venit?

O întrebare atît de logică şi de stupidă în acelaşi timp, repetată de mai multe ori pe zi, te duce la disperare şi te inspiră totodată. Şi găsesti un răspuns la fel de logic şi de stupid:

Îl pictez cu orhidee şi pe urmă…???

Cu reparaţiile şi vopsitoria s-a rezolvat relativ uşor, datorită lui Arpi, Stapînul Trabanturilor www.trabantbv.3x.ro

Cu pictatul a fost mai greu…

Din cei patru pictori pe care îi cunosc, nici unul nu a fost atras de o aşa încercare: să pictezi orhidee pe o caroserie de Trabant, aşa că am hotărît să mă descurc singur.

M-am apucat să pictez orhidee… cu email pentru maşini, în noiembrie 2003 şi am pictat şi am pictat…

Pe măsură ce orhideele răsăreau pe trabănţel încă mai plana întrebarea „ Şi pe urmă ?”

Răspunsul a venit în urma unui telefon din Germania. Preşedintele Societăţii de acolo m-a sunat în ianuarie 2004 să mă invite la Expoziţia Intenaţională de la Dresda, din martie. Răspunsul mi-a scăpat aproape fără să vreau: Da, vin! Dar vin cu ORHI TRABI şi am nevoie de un loc în spaţiul expoziţional…

– Nu te cred – mi-a spus – dar locul ţi-l rezervăm şi te aşteptăm!

În acel moment cuiul de la grenadă a fost smuls şi mai aveam puţin timp la dispoziţie…

Am reusit să termin pictura la timp şi să facem toate pregătirile şi am început aventura.

In dimineata de luni, 22 martie am plecat din faţa casei din Rasnov spre Dresda. Cu inima-n dinţi, dar hotărîţi. Şi după nici 15 km situaţie de infact: motorul s-a oprit şi nu mai pornea nicicum…

Arpi la telefon: „ Precis i-a cazut sertărelul. Ţi-l trimit pe Karol să te aducă la garaj. Pînă veniţi, fac rost de alt motor”

Şi aşa a fost! După 3 ore ieşeam din Braşov, din păcate cu un motor nou-nouţ, nerodat…

Aşa că după 50 – 60 de kilometri se oprea şi se „odihnea”, îi schimbam bujiile, vorbeam cu el… şi porneam mai departe…

Pînă la urmă am ajuns la două noaptea la Mako, în Ungaria.

Ziua a doua a fost mai bine, am trecut de Budapesta, pe urmă demarorul n-a mai funcţionat, aşa că la fiecare oprire săracul Orhi Trabi pornea doar împins. Destul de straniu pe autostrada, dar loc era destul pentru asta… Am scăpat de grănicerii austrieci. Deci teama nostră că nu ne dă voie în Uniunea Europeană cu Trabi a trecut..

Am mai tras o spaimă teribilă pe ocolitoarea Vienei unde am stat timp de vre-o două ore între camioane. Dacă se oprea motorul era dezastru: nu aveam prea mult loc să-l impingem…

Am avut noroc, s-a oprit abia după ce am ieşit din dop şi jandarmii de autostradă s-au uitat la noi doar de la distanţă şi pe urmă au plecat.

Şi uite aşa tîca-tîca am ajuns la Passau, la unu noaptea, dar am ajuns!

A treia zi dimineaţa ne-am trezit pe lapoviţă, dar nu mai aveam altă alegere decît să ne continuăm aventura. După vreo sută de kilometri totul era în ordine, dar dintr-odată motorul a început să tragă reteuri. Ploua din ce în ce mai tare, iar camioanele care treceau pe lîngă noi cu viteze cosmice, ne îngropau sub metri cubi de apă…

Şi rateurile deveneau din ce in ce mai dese… Şi săracul Orhi Trabi „trăgea” din ce în ce mai greu… Se lupta la fiecare deal din ce în ce mai gîfîit ca să ajungă în vîrf… Pe urmă îi dădeam frîu liber şi ne repezeam la vale în cădere liberă… Aşa am mers deal – vale – deal – vale vreo 200 de kilometri…Şi mai aveam aproape o sută, cînd au început să iasă scîntei din eşapament şi nişte explozii ca la revelion… Aveam formidabila viteză de 30 de kilometri pe oră, dar deja se vedeau luminile oraşului Dresda, un capăt al aventurii…

Şi am intrat în oraş. Fără să oprim la nici o intersecţie, chiar dacă era roşu la semafor. Am ajuns în faţa halei de expoziţie.

Inima de leu al lui Orhi Trabi s-a oprit. Dar l-am impins la locul lui şi l-au văzut şi l-au apreciat zeci de mii de oameni:

Un Trabant adevărat, pictat cu orhidee, revenit în locurile sale natale, nu departe de unde a plecat în 1962.

A primit medalia de onoare pentru cea mai spectaculoasă prezenţă într-o expoziţie internaţională de orhidee.

După ce un „doctor specialist”, care a lucrat la Maternitatea de Trabanturi de la Eisenach i-a făcut o operaţie pe cord,  s-a întors pe roţi, fără probleme, la Rîşnov.

„Filmul” aventurii:

http://smilebox.com/play/4f4445324d6a4d794e773d3d0d0a&sb=1