Postat de: orchidclub | Martie 27, 2009

Orhidee, berze, pîine de casă şi legende

Alaltăieri, în drum spre Tîrgu Secuiesc am văzut prima barză în acest an. Stătea în cuibul său din vîrful unui stîlp din Ozun şi se uita speriată în jur, deoarece ningea cu fulgi mari şi era cam frig. Parcă se întreba: Ce caut eu aici? Încă n-a venit primăvara?

Mirarea ei mi-a adus aminte de mirarea unui prieten din Germania, care s-a „aventurat” la noi, în 1993, pentru a vedea cu ochii lui că şi în munţii noştri sunt orhidee sălbatice, nu numai în ţări civilizate ca Austria sau Elveţia, şi a văzut prima barză: Extraordinar! E o barză! E prima pe care o văd în viaţă! La noi nu mai e nici una! Au murit din cauza pesticidelor… Iată că aveam şi noi, mă gîndeam atunci, ceva ce nu aveau alţii „ mai civilizaţi”…

Şi kilometru după kilometru, pe traseul Braşov, Tîrgu Secuiesc, Băile Balvanyos, Sfanta Ana, Bixad, Sfîntu Gheorghe, Braşov, mi-am adus aminte de mirarea multor vizitatori care au avut curajul să vină pînă la noi pentru a vedea orhidee autohtone şi a vedea vreun castel sau vreo biserică foarte mediatizate, dar au descoperit şi nişte „mărunţisuri” de care au uitat de mult, sau de care n-au auzit niciodată…

În mlaştina de la Hărman căutînd orhidee ca Dactylorhiza incarnata şi Epipactis palustris, cu un grup din Germania, am descoperit roua cerului (drosera), crezută de mult extinsă în acea locaţie – şi în multe altele din Europa. Entuziasmul celor 16 nemţi a fost enormă, pentru că era pentru prima oară că au văzut această plantă carnivoră, cît un bănuţ, astfel că orhideele au trecut în plan secund …ca eveniment al zilei…

Rick Burian, preşedintele Virginia Orchid Society a venit tot pentru a vedea orhideele noastre, dar a plecat la Richmond şi cu o pîine de casă de la Sînt Ion Lunca:

Mama lui, armeancă refugiată de la graniţa austro-ungară în America, pe vremea izbucnirii celui de-al doilea război mondial îi povestea despre adevărata pîine de casă, de pe vremuri. Şi a găsit-o la noi. Aşa că în Boeng-ul de întoarcere spre America a „ascuns” o pîine pentru mama sa, care a scăpat de fascişti, dar nu şi de amintirile din copilărie…

La Balvanyos, în timp ce beam apă minerală, de la un izvor de pe marginea drumului, cu un grup de orhideofili din Ungaria, le-am spus că pe deal, trecînd prin pădure dai de ruinele cetăţii… Şi brusc şi-au adus aminte de Jokai Mor, celebrul romancier maghiar, care a scris un roman istoric despre Cetatea păgînilor. Aşa că au dat buzna s-o găsească, pentru a vedea unde avea loc ritualul păgîn al trimiterii solului catre necunoscut, cu ajutorul efectelor serafice ale bujorului galben, Adonis vernalis, care creşte în zonă. Aşa că splendidele exemplare de Orchis morio găsite pe urmă la Bixad, au trecut pe locul doi la capitolul vedetele zilei.

Iată cum oameni veniţi de departe se pot minuna de lucruri pe lîngă care trecem mereu, fără să ştim măcar că există sau ni se par de-a dreptul comune…


Responses

  1. superb articol !!! si eu ma numar printre cei care am trecut pe langa toate minunatiile pe care ni le ofera natura fara sa le bag de seama ! cred ca exagerez, mereu am fost fascinata de natura, dar nu am incercat sa aflu.
    anul trecut la Agapia cel mai mult am fotografiat berzele dintr-un cuib aflat langa casa unde am locuit. pot spune chiar ca aparatul foto mi l-am cumparat mai mult ca sa fac poze plantutelor mele si celor pe care le descoper prin putinele drumuri pe care le fac in natura.
    si tot la Agapia am fotografiat campurile, florile prietenilor , curcubeul, copacii- daca nu ma credeti pot dovedi !!! –
    ignoranta insa este mare, si de cele mai multe ori chiar daca admiram nu stim ce.
    imi amintesc cat m-au impresionat Bujorii salbatici de lana cabana Barcaciu din Muntii Fagarasi ! nu o sa-i uit niciodata, o mare rosie, unduitoare, uimitoare !
    dar orhideele nu le-am recunoscut niciodata, cat timp am pierdut !!!!


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: