Postat de: orchidclub | Martie 10, 2009

Vinatorii de orhidee

In secolul al XIX-lea a izbucnit in Europa „febra orhideelor”.

Zeci de expeditii au fost organizate, mai ales de britanici, pentru a captura la tropice plante nemaivazute si de a le aduce pe batrinul continent pentru a le adaposti in sere special construite. Au fost zeci de exploratori care au pierit, cazuti din copaci, muscati de serpi,  devorati de crocodili sau de febra galbena. Orhideele pe care le gaseau si le furau, ca niste hoti ordinari, au avut si ele de suferit: o buna parte nu supravietuiau transportului peste ocean si lipsei ingrijirii corespunzatoare. Dar asa au aparut marile colectii de orhidee din Europa. Cele mai renumite sunt ale Casei Regale Britanice, printre care celebra colectie de la Kew Garden.

Vremurile au trecut, dar „febra orhideelor” a ramas insa s-a transformat: se organizeaza de multe agentii de turism excursii pentru iubitorii de orhidee atit catre destinatii exotice cit si catre cele europene. Printre acestea din urma se afla Turcia, Grecia continentala si insulele din Marea Egee.

Am incercat imediat dupa ’90 sa introduc si zona Carpatilor in acest circuit si am reusit sa atrag doua grupuri din Germania si citiva prieteni orhideofili din Belgia si Franta, dar razboiul din Balcani si stirile din presa straina despre cum sunt jefuiti strainii la noi i-a speriat atit de tare incit nici acum nu prea mai doreste cineva sa ne vada comorile ascunse prin paduri, mlastini si pe pasuni.

Un singur prieten a ramas fidel orhideelor noastre autohtone si vine aproape anual sa le inventariem impreuna.

Dupa vinatorile pe care le-am facut impreuna a facut o colectie de fotografii cu orhidee din Romania care poate vazuta pe adresa:

www.riks.be

Acesti vinatori „moderni” de orhidee spera sa descopere printre sutele de exemplare din diferite specii deja de mult studiate si descrise, ceva ce n-a mai vazut nimeni: un hibrid, o subspecie, macar un albino.

Asa s-a intimplat si cu prietenul meu Rik. Pe o pasune la Sirnea am dat peste citeva exemplare de Epipactis atrorubens care erau palide si mai scunde decit cele general cunoscute. A inceput un intreg ritual: notite, masuratori, numaratul exemplarelor si in final sedinta foto, cu un aparat de „vita veche”, Pentasix .

Dupa ce totul s-a terminat, transpirati de emotie si caldura de amiaza, am inceput sa adunam aparatura. Si dintr-o data a izbucnit o ploaie torentiala, ca la munte. Abia am ajuns la masina si am reusit sa scapam de apa care siroia pe drumul de care sapat intre doua maluri.

Ajunsi acasa am descoperit ca in nebunia creata de descoperire si de ploaie  s-a pierdut cordonul flexibil de expunere. Dar aveam pozele…

Epipactisul nostru se numeste acum Epipactis atrorubens f. sirneensis, Neirynck.

Iar cordonul flexibil ni l-a inapoiat proprietarul pasunii dupa doi ani. L-a gasit in balegar caci l-a mincat vaca. A devenit o piesa de amintire in colectia clubului nostru.

O „baie” de Epipactis existente in Romania puteti face la adresa:

http://mybiosis.info/nature/portal.php?pagename=browse_images&searchtype=determination&searchstring=Epipactis&showtype=images&sorttype=determination&dataset=PLANTAE


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: