Postat de: orchidclub | octombrie 16, 2010

Orhidee Naţionale: Ţări care apreciază comorile „vegetale” PANAMA

De multe ori asociem statele din America de sud şi cea Centrală cu regimuri dictatoriale, cu dispute între clanuri interlope, cu traficul de droguri, cu lupte de guerilla, cu luări de ostatici… Cîte şi mai cîte „grozăvii” relatează, aproape zilnic, agentiile de presă din acea parte a globului.

Mai puţin cunoscut este însă, că multe ţări din acea zonă au făcut ceva ce europenii, locuitori ai Bătrînului Continent, nu au reuşit să facă. Au declarat flori ca Embleme Florale Nationale. Aceste flori sunt protejate la nivel national cu legi foarte stricte, uneori culegerea unei asemenea flori poate fi pedepsită cu ani grei de puşcărie.

Aşa este în Guatemala, de exemplu, unde în 1939, dictatorul Urido a declarat, prin decret prezidenţial, Lycaste skinneri (La Monja Blanca) „Flor Nacional de Guatemala”.

Am scris un articol anterior despre aceasta orhidee splendidă.

Dar sunt multe alte ţări care au ca emblemă florală o orhidee rară.

Toate au şi un nume pe măsură.

De aceea ar fi interesant să facem cunoştinţă cu ele într-un ciclu de articole.

PANAMA      Flor de Espiritu Santo -  Peristeria elata

Datorită aspectului special al florii, această orhidee are nume populare demne de imvidiat pentru suratele sale din familie.

Localnicii din Panama o numesc Floarea Sfântului Duh. Cei de limbă engleză o numesc The Dove Orchid ( orhideea porumbel). Numele latin Peristeria îşi are originia din limba greacă, „peristeri” însemnănd porumbel iar „elata” de la cuvîntul latin„elatus” – înalt.

Privind floarea vom observa că în mijlocul ei pistilul şi petalele întruchipează clar un porumbel alb, cu aripi marmorate cu vinişoare roşii, care îşi ia zborul.

Această orchidee, ca multe altele a fost şi este mult dorită de colecţionarii din toată lumea. De aceea a devenit foarte rară în Panama şi în zonele propice pentru ea din tările învecinate ( Columbia şi Ecuador).

Trăieşte în zone foarte umede, de la marginea pădurilor de foioase  şi înfloreşte din iunie pînă în octombrie. Este foarte greu de crescut în condiţii de apartament, fiind necesară asigurarea temperaturi şi a umidităţii într-un raport corespunzător parametrilor naturali.

Peristeria sa află pe Lista Roşie a IUCN şi a fost declarată Emblema Florală a statului Panama la 21 octombrie 1980. Mai bine mai tărzîu decît niciodată !


Răspunsuri

  1. nu pot sa imi cred ochilor ce frumusete de floare vad in pozele de mai sus!! sublima de-a dreptul..ce minunatii ne-a lasat Dumnezeu pe pamant!!


Lasă un răspuns

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Categorii

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.